Fantoma de la Operă - sold out in cateva ore toate cele 8 spectacole din aprilie si mai
Articol scris de Radu Țuțulan pentru Gandul.ro
Cu doar două zile înainte de premiera spectacolului ”Fantoma de la Operă”, în regia lui Răzvan Ioan Dincă, pe scena Operei Naționale din București a avut loc repetiția finală, la care a fost permis și accesul publicului. Dacă, în mod normal, la astfel de repetiții participă doar câteva persoane, miercuri sala a fost arhiplină.
”Sala are vreo 900 de locuri, dar acum cred că sunt peste 1.000 de oameni. Niciodată, la niciun spectacol, nu am mai văzut așa ceva. Nu, clar, niciodată nu au fost atâția oameni la o repetiție”, a spus una dintre angajatele Operei, pntru Gândul, în timp ce încerca să treacă printre spectatorii care stăteau pe treptele de la balconul central al sălii de spectacol.
Oamenii au stat în picioare pe lateralul sălii, au stat pe scări și au umplut la refuz lojele și balconul Operei pentru a lua parte la această repetiție. Cu toții au asistat fascinați la spectacolul care se derula pe scenă și nu a contat nici cât de cald era în sală, nici că stăteau înghesuiți sau în picioare.
Iar la finalul operei, după aproximativ trei ore, un ropot de aplauze și urale a inundat sala de spectacol. Oamenii au aplaudat și au ovaționat minute în șir, artiștii fiind și ei copleșiți de reacția publicului.
După repetiția aceasta, soprana Irina Baianț, care o interpretează pe Christine Daaé, personajul principal din ”Fantoma de la Operă”, a oferit o declarație în exclusivitate pentru Gândul.
„Fiecare milimetru al Fantomei îl trăiesc cu emoție și pasiune. Pentru personajul meu sunt definitorii nesiguranța și vulnerabilitatea, pe care trebuie să le regăsesc în mine pentru a intra în povestea tinerei aflate într-un moment de expansiune în toate domeniile vieții ei.
Pot spune că abordarea întregii povești și mai ales structura interioară a personajelor în producția actuală a Fantomei de la Operă sunt diferite față de ce a fost în urmă cu câțiva ani, sunt mai profunde și mai aproape de trăirile zilelor noastre. Mesajul meu către public este că abia aștept să trăim împreună această Fantomă de la Operă, iar experiența va fi memorabilă”, a spus soprana Irina Baianț.
Considerată una dintre cele mai de succes producții muzicale din toate timpurile, ”Fantoma de la Operă”, de Andrew Lloyd Webber, spune povestea unei frumoase soprane, Christine Daaé, care devine obsesia unui geniu muzical misterios ce trăiește în labirintul subteran al Operei din Paris.
Inspirat de celebrul roman cu același nume al lui Gaston Leroux, spectacolul care va avea premiera la finalul lunii martie, la Opera Națională București, va oferi publicului o experiență unică într-un decor spectaculos.
Sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, artiști de renume pun în scenă o poveste despre dragoste, gelozie și mister, desfășurată în lumea muzicală a Parisului din secolul al XIX-lea. Soprana Irina Baianț, Adrian Nour și Kyrie Mendel sunt în rolurile principale, alături de aceștia fiind distribuiți în spectacol alți zeci de artiști și muzicieni.
Toate reprezentațiile ”Fantoma de la Operă”, programate până la jumătatea lunii mai, se vor juca cu casa închisă, biletele fiind epuizate în doar câteva zile de la punerea în vânzare.
"Zidul galben" creat de fanii României la partidele echipei naționale promite un nou moment emoționant înaintea jocului cu Kosovo.
Moment special în fața a 50 000 de români. Federația a anunțat cine cântă imnul național al României la meciul cu KosovoSoprana Irina Baianț va intona imnul „Deșteaptă-te, române!” înaintea meciului echipei naționale a României cu Kosovo, din etapa a cincea a Ligii Națiunilor.
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
Comentarii
Adaugă comentariu