Irina Baianț - Soprano
Intra in cont Cautare

Eu, Christine Daae, intre 24 ianurie 2015 si astazi

Eu, Christine Daae, intre 24 ianurie 2015 si astazi

11 ani, astăzi, de la prima reprezentație a Fantomei de la Operă din România. Atunci, la noul Teatru National de Opereta și Musical "Ion Dacian".

Eu tot Christine Daaé... Adrian Nour tot Fantoma.

Am găsit vechile pagini scrise atunci în agenda mea, și vreau să las aici câteva rânduri din seara aceea...cum e viața!

"...scriu asta în grabă, cu emoția încă pe piele, ca să nu uit, sa nu-mi scape vreun dram din senzația unică pe care am trăit-o azi, 24 ianuarie 2015.

Scriu pentru tine, Christine de mai târziu. Când vei mai crește și vei reciti cine și cum ai fost la inceput.

Azi te-am arătat lumii. Timidă. Curajoasă. Vie.
Și mi-a fost teamă, exact cât trebuie. A avut multa grija și încredere Stephen Barlow să te descopere în mine, munca alături de el ca regizor a fost intensa și atât de revelatoare. Am învățat cât pentru multe personaje de-acum înainte, să nu inventez ceva ce nu e al meu, ci sa aduc din mine, în personajul pe care l-a vrut. Aici a fost adevărul care m-a ajutat.

Îmi doresc să rămâi așa. Proaspătă. Vulnerabilă. Iubibilă.
Să nu te întărești prea tare cu timpul.
Să lași rolul să te învețe, nu să-l domini.
Să crești de la spectacol la spectacol, chiar dacă e greu... Sau mai ales pentru că e greu.

Christine e cel mai dificil rol din viața mea.
Și sper să se așeze cu mine.
Să rămână.
Să nu plece niciodată...și sa îl joc multi ani de-acum.

Dacă pot să-mi doresc ceva acum, în seara asta, e ca aplauzele pe care le-am primit la primul spectacol, să nu se golească de sens. Să rămână intense. Să rămână adevărate.
Iar publicul să privească cu și mai multă emoție, fiecare reprezentație.

Iar eu să pot înțelege mai mult.
Să dau mai mult. Să cuprind mai mult.
Să conțin mai mult. Să fiu eu. Dar o eu mai bună.

Scriu rândurile astea pentru tine, Christine care vei fi.
Sper ca peste ani să ne întâlnim și să te privesc cu drag, ca pe o prietenă veche.
Să te pot îmbrățișa într-un rol care, de fapt, nu e doar rol.
E o parte din viața mea.

Mulțumesc, tată. Ai fost aici. M-ai aplaudat! Ai fost mândru de mine! Ți-am văzut lacrimile și am plecat fericiți acasă. Să-mi rămâi mereu sprijin..."

Și chiar dacă astăzi nu mai ești, îți mulțumesc la fel de mult.

#f7

Comentarii

Acest articol nu are comentarii. Fii primul care comentează!

Adaugă comentariu

Letters to Juliet - reprogramat pe 14 mai 2026

Letters to Juliet - reprogramat pe 14 mai 2026

Letters to Juliet - reprogramat pe 14 mai 2026
Sunt in Doha sub scutul de rachete … Nu există scuturare mai mare de la viață decât aceea în care îți dai seama cât de fragil este totul …

Illuminarium Renaissance - concertul concept al sopranei Irina Baiant I classic-crossover (2024 - Sold out Sala Palatului)