Dumnezeu sa va aiba in paza, doamna Liliana Dumitrache! Regrete eterne

Viaţa, în realitatea ei nespus de dură și de frumoasă, ne pune la încercare capacitatea de a iubi și de a înălța tot ce ni se dă, apoi ne învaţă să primim despărţirea ca pe o lecție pe care o plătim cu lacrimi, cu dor și cu fiecare bătaie profundă a inimii.

Astăzi pe seară am primit cu inima grea vestea plecării dumneaei dintre noi…Liliana Dumitrache. Prima mea profesoară de canto.

Nu pot să nu plâng când scriu aceste rânduri, dar nici nu vreau să țin avalanșa de gânduri și amintiri fără să le aștern, pentru că mereu am vorbit despre cât a însemnat pentru mine și continuă să însemne.

A fost una dintre acele persoane rare care nu doar mi-a deschis drumul cântului, ci mi-a arătat integral ce înseamnă harul acesta de a dărui vocea altora, și lumii. M-a pus să îi promit că voi preda într-o zi, pentru că vedea în mine potențialul unui maestru mare, când vremea va veni, din iubire pentru această meserie. Și mă voi ține de cuvânt, la timpul potrivit .

Dumneaei a investit în mine nu doar tehnică, ci încredere, pasiune, responsabilitate. A crezut în vocea mea înainte să o aud eu complet, înainte să o înțeleg suficient pentru a o prețui pe deplin.

Mi-a spus “voci de operă nu se nasc pe toate drumurile, iar a ta e una mare și încăpățânată, dar dacă înveți să o îmblânzești și să o iubești pe cât e de puternică, vei avea pentru toată viața cea mai bună prietenă cu tine, mereu!”

În cariera ei, a fost prim-solistă a Operei Naționale din București, a cântat repertoriul clasic, romantic și modern, de la Mozart şi Rossini până la Verdi și Puccini, și s-a impus ca o prezenţă apreciată a scenei lirice românești și internaționale.

A jucat numeroase roluri, a primit nenumărate aplauze peste ani, iar apoi, cu aceeași seriozitate, a devenit profesor la instituții de muzică din București și din țară.

Mulți elevi ai dumneaei au evoluat alături de nume importante ale artei, iar dânsa a rămas cu smerenie un reper pentru generații de cântăreți. 

Ceea ce am învăţat de la ea este mult mai mult decât note, respirație sau frazare.

Mi-a arătat ce înseamnă răbdarea exigentă: m-a iubit în momentele în care vocea căuta să se definească, m-a certat cu blândeţe când greșeam, m-a îndrumat să îmi pun sănătatea vocii înaintea oricărui aplauz. M-a ghidat să respect muzica ca pe o ființă vie, să nu fug de efort, să ascult fragilitatea și puterea proprie cu aceeași atenţie.

În fiecare lecţie, m-a învăţat să stau dreptă în faţa propriului glas, să fiu curajoasă în vulnerabilitate și să nu alerg după sunete străine inimii mele. Asta era rețeta ei de succes!

A făcut din pedagogie un act de iubire, fără compromisuri, fără grabă, fără zgomot … o predare simplă, directă, dar adâncă, amintindu-ne mereu că vocea este un instrument în continuă schimbare și niciodată nu trebuie să încetăm să o lucrăm și să ne întoarcem la studiu simplu.

“Irina dragă, să nu cazi în iluzia plăcerii confortului când ți se pare ca totul merge prea ușor. E o capcană a plafonării. Mereu să studiezi și să te preocupi de igiena vocală a sunetelor simple, de acolo îți vine siguranța și curățenia glasului. Cât trăiești, înveți să îți găsești vocea fiecărei etape prin care anii te duc”

Viața ne dă astfel de întâlniri: oameni care ne întâmpină cu sufletul deschis, ne văd înainte să ne cunoaștem pe deplin și ne ajută să fim ceea ce putem deveni.

Azi, când plecarea ei doare, caut în mine acele lecţii. Durerea e un testament al recunoștinței: e felul inimii de a păstra vie adevărul unei întâlniri care a schimbat un destin. Destinul meu.

Și tot ce mi-a rămas este această certitudine: vocaţia mea poartă amprenta a ceea ce mi-a dat doamna Liliana Dumitrache , Iar fiecare notă cântată de mine de acum înainte este o reverenţă eternă adusă artei, dăruirii și iubirii necondiţionate.

Îi mulţumesc dintr-un loc adânc al fiinţei mele pentru tot ceea ce mi-a dat, pentru cum m-a învățat să mă dăruiesc artei cântului și pentru ceea ce voi duce mai departe… o parte din ea, mereu !

Am iubit-o enorm pe mama glasului meu de început . Vă onorez, doamna profesoară și mă înclin!

Odihnă veșnică!