Gustați aerul pe care muzica îl parfumează, priviți sunetele care se așază pe piele și chip, auziți liniștea care sălășluiește în piept și goliți-vă gândurile pentru că pe 10 septembrie le vom vedea în fiecare dintre noi înflorind lumină! Alături de Irina Baianț și Orchestra Simfonică București la Teatrul de vară Herăstrău, de la ora 19:00.
Într-o seară de septembrie blând. Calde vor răsuna arcușele viorilor învăluite în apus. Miros de floare de nard va întâmpina publicul amfiteatrului Constantin Tănase. Lumini difuze se vor juca pe chipurile oamenilor într-o călătorie a simțurilor.
Orchestra este armata prin care universul lucrează cu artă. Orchestra Simfonică București este cea mai experimentată orchestră pe care România a avut-o peste hotare, ambasador cultural acolo unde nimeni nu a pus vreodată vioara sub bărbie sau arcușul violoncelului la picior. Cu 3 continente cucerite, sute de concerte și milioane de oameni ovaționând în picioare, muzicienii OSB sunt o armată de îngeri care ridică suflete și le coboară înapoi în trupurile ascultătorilor prin energia pe care o aduc în fiecare spațiu care își lasă timpul să sune a muzică.
Mesajul pe care conceptul ILluminarium îl aduce în fața oamenilor este sinestezia! Combinație de simțuri, alăturare de percepții prin bucuria și emoția muzicii. Putem asocia lumina cu sunetul prin energia muzicii pe care o creăm.
Cu piese din repertoriul românesc și internațional, fiecare reprezentând o treaptă de evoluție în simțirea vibrației interioare, vom aduce muzica în lumina sufletelor. Fie că vorbim de piese de impact, construcții dense de melodii nemuritoare care ne amintesc de frumusețea vulnerabilității și puterea de renaștere și transformare a ființei umane, fie că vorbim despre expansiunea extazului din acordurile unora dintre cele mai cunoscute și pasionale tango-uri sau povești de dragoste pe muzică, programul ales construiește un tip de eveniment premium pentru și despre înălțarea conștiinței, valorilor, percepțiilor și eliberarea din paternurile mentale și sociale în care trăim cu sau fără voia noastră.
Bilete aici: https://www.iabilet.ro/bilete-illuminarium-irina-baiant-orchestra-simfonica-bucuresti-77738/
Irina Baianț - o culoare intensă în muzica clasică, o strălucire aparte care îmbină muzica clasică cu cea cross-over, soprana care sparge tiparele standard ale fiecăruia, în percepția despre operă. Cu o vastă experiență scenică, zeci de mii de triluri colorate pe care le-a dat lumii în ultimii 10 ani de carieră, a dus România pe harta internațională a performanței lirice cu lumina ei caldă și catifelată între palmele aplauzelor.
„Fantoma de la Operă” a avut premiera la 31 martie, pe scena Operei Naționale București. De atunci și până acum au avut loc sau sunt programate opt reprezentații, toate jucate cu casa închisă. Bilete s-au vândut în prima oră de la punerea în vânzare. Nu s-a mai întâmplat în istoria Operei București un asemenea fenomen. […]
Exclusiv Q Magazine. În culisele „Fantomei” de la ONB cu creatorii ei, Irina Baianț, Daniel Jinga și Răzvan Dincă – Q MagazineLa 35 de ani de la debutul său pe Broadway, „Fantoma de la Operă”, una dintre cele mai de succes producții muzicale din toate timpurile, a ajuns pe scena Operei Naţionale Bucureşti. Cu o echipă de producție uriașă în spate, spectacolul, cu Adrian Nour și Irina Baianţ în rolurile principale, promite publicului bucureștean o experiență unică.
Irina Baianț: "Față de producția din 2015, Christine are acum mai multă profunzime, eleganță, versatilitate și putere. Ce a rămas la fel este sinceritatea și credința"Irina Baianț, artista care îi dă viață celebrei Christine Daae, spune că producția este...
Irina Baianț, despre Fantoma de la Operă: "Un everest al genului"
Comentarii
Adaugă comentariu